Pagina Web despre Ellen G. White Ultimele descoperiri despre Ellen White În lume au iesit multi prooroci mincinosi. 1Ioan 4:1 "Aceste carti...vor trece testul investigatiilor"

Jupiter are patru luni?

În primăvara lui 1846, doamna White a întâlnit un căpitan de vas ieşit la pensie pe nume Joseph Bates. La început, Bates s-a îndoit de viziunile doamnei White, dar în noiembrie, o viziune specială despre astronomie – subiectul lui favorit – l-a câştigat de partea ei. Pe măsură ce Bates asculta, doamna White descria diferite detalii ale sistemului solar şi a aşa-numitei găuri din Orion. Orion era atunci un subiect foarte interesant datorită observaţiilor telescopice recente ale lui William Parsons, al treilea conte de Rosse. Cu luni în urmă, Bates scrisese un tractat "Cerurile ce se deschid," în care relata descoperirile lui Rosse, dar doamna White l-a asigurat pe Bates că n-avea nici o cunoştinţă de astronomie.

În 1847, James şi Ellen White au publicat că ea a avut o viziune ce includea o privelişte a planetelor din sistemul nostru solar:

"La conferinţa noastră din Topsham, Maine, din noiembrie anul trecut, Ellen a avut o viziune a lucrărilor măreţe ale lui Dumnezeu. A fost condusă pe planetele Jupiter, Saturn şi cred că încă una. După ce şi-a revenit din viziune, a putut să descrie clar lunile lor, etc. Se ştie prea bine că nu cunoştea nici un pic de astronomie şi nu putea răspunde la nici o întrebare legată de planete, înainte să aibă această viziune." Cuvânt către mica turmă, p. 22

Iată cum descrie viziunea nepotul Arthur White:

Doamna White, în timpul viziunii, a început să vorbească despre stele, oferind o descriere strălucitoare a inelelor rozalii pe care le vedea a suprafaţa unor planete şi adăuga "văd patru luni."

Apoi, după nişte mişcări ca şi cum ar călători prin spaţiu, a început să descrie inelele în frumuseţea lor diferită şi spunea "văd şapte luni."

Urma apoi descrierea lui Uranus, cu cele şase luni ale sale; apoi o descriere minunată a "cerurilor ce se deschideau," în slavă, spunând că e o deschidere către o regiune mai luminată. Liderul Bates a spus că descrierea ei întrecea cu mult orice descriere a cerurilor ce se deschideau pe care o citise vreodată la alţi autori. Ellen G. White: Primii ani, Volumul 1 - 1827-1862, p. 113

Iată o scrisoare scrisă de doamna Truesdail, care era prezentă când doamna White a primit viziunea despre "sistemul solar":

"Sora White avea o sănătate şubredă şi pe când ne rugam pentru ea, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra noastră. Imediat am văzut că nu mai răspundea la stimuli pământeşti. Era prima ei viziune a lumii planetare. După ce a numărat cu voce tare lunile lui Jupiter, după aceea pe cele ale lui Saturn, a descris încântător inelele celui de-al doilea. Apoi a spus 'Locuitorii sunt un popor înalt, maiestuos, atât de deosebiţi de locuitorii pământului. Păcatul n-a pătruns niciodată aici.' După chipul zâmbitor al fratelui Bates, era clar că îndoielile lui din trecut cu privire a sursa viziunilor ei dispăreau repede. Ştiam cu toţii că acest căpitan Bates era un mare iubitor al astronomiei şi localiza adeseori multe din corpurile cereşti ca să ne înveţe. Când sora White i-a răspuns la întrebări, după viziune, spunând că n-a studiat niciodată sau n-a primit informaţii de nicăieri, s-a umplut de bucurie şi fericire. L-a lăudat pe Dumnezeu şi şi-a exprimat credinţa că această viziune referitoare la planete a fost dată ca să nu se mai îndoiască niciodată. "

(Extras din scrisoarea doamnei Truesdail, ian 27, 1891)

Atunci când doamna White a avut "viziunea" se ştia că Jupiter avea patru luni. Cea de-a cincea n-a fost descoperită până în 1892. Acum ştim că există cel puţin 16 luni. Viziunea doamnei White n-a arătat nimic din ceea ce nu putea fi aflat dintr-o carte de astronomie!

Ba mai mult, condiţiile de pe Jupiter sunt extreme de nepropice vieţii. Jupiter n-are o suprafaţă solidă ca pământul. Suprafaţa planetei constă în întregime din hidrogen lichid iar presiunea atmosferică e de milioane de ori mai mare decât cea de pe pământ. Nu e propice pentru nici o formă de viaţă cunoscută şi cu siguranţă că nu există nici o dovadă că ar fi existat acolo o rasă de „oameni înalţi şi maiestuoşi”. Navetele de explorare care au vizitat planeta Jupiter în anii 1980 şi 1990 n-au identificat nici o formă de viaţă. Aşa că, în timp ce doamna White s-a apropiat destul de mult de Jupiter ca să vadă „oamenii înalţi şi maiestuoşi” care o populau, într-un e sau altul, n-a reuşit să vadă următoarele:

• Cel puţin 12 din lunile lui Jupiter
• Cel puţin 11 din lunile lui Saturn
• Cel puţin 9 din lunile lui Uranus
• Inelele din jurul lui Uranus

După ce luăm în considerare ce a văzut şi ce n-a văzut, vă punem întrebarea: A fost o viziune de la Dumnezeu sau o halucinaţie?

Închipuiţi-vă că doamna White i-ar fi spus lui Bates că Jupiter are patru luni mari şi 12 mai mici! Darul ei profetic ar fi fost dovedit fără nici o urmă de îndoială pentru toate generaţiile viitoare. Din păcate, a pierdut această mare ocazie. Închipuiţi-vă că doamna White ar fi anunţat că Jupiter are inele! Acest lucru uimitor n-a fost descoperit până când navetele pentru probe spaţiale Voyager au vizitat planeta Jupiter în 1979 (după cum reiese din poza din dreapta). Acest anunţ ar fi validat cu siguranţă pretenţiile ei. Din păcate, deşi s-a apropiat destul de mult ca să vadă oamenii de pe planetă, n-a văzut inelele.

(The Concise Columbia Encyclopedia, Copyright © 1995 by Columbia University Press. Toate drepturile rezervate.)

• "Jupiter are 16 sateliţi naturali cunoscuţi, dintre care 12 au diametrul mic. Cei patru sateliţi mai mari Galileeni au fost descoperiţi de Galileo în 1610. ...Amalteea, un satelit mic, lunguieţ din interiorul orbitei lui Io, care a fost descoperit (1892) de Edward Barnar."
• "Saturn are şi el ce puţin 18 sateliţi naturali."
• "Înainte de 1986, se ştia că Uranus are cinci sateliţi naturali: Titania, cel mai mare, cu un diametru de 650 mi şi Oberon au fost descoperiţi de Herschel în 1787; Ariel şi Umbriel, de William Lassell în 1851; şi Miranda, de Gerard Kuiper în 1948. În 1977 astronomii au detectat un sistem de inele înguste de particule mici şi întunecate ce orbita în jurul planetei. Când naveta spaţială Voyager 2 a zburat pe lângă Uranus în 1986, a descoperit de zece ori mai multe luni şi a confirmat existenţa a zece inele."